V-am consacrat această pagină pentru a vă oferi informaţiile de bază care încadrează activitatea voastră de studenţi. Astfel, veţi putea consulta drepturile pe care le aveţi şi obligaţiile care vă revin pe perioada studiilor voastre la Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti.
De asemenea, vă invităm să parcurgeţi paginile consacrate sistemului de credite transferabile de studii, pentru a înţelege condiţiile pe care trebuie să le îndepliniţi pentru a avea dreptul de a susţine examenul de licenţă - participarea la activităţile propuse la clasă, efectuarea studiului individual etc. În plus, veţi putea afla cum acumularea creditelor corespunzătoare volumului de muncă depus vă permite mobilitatea în străinătate, precum şi multe alte informaţii importante referitoare la utilizarea acestora.
Pe lîngă acestea, vă punem la dispoziţie un document care prezintă particularităţile activităţilor didactice la specializarea Traducere şi interpretare, precum şi condiţiile pe care trebuie să le îndepliniţi pentru promovarea în anii următori şi/sau la examenul de licenţă.
Nu în ultimul rând, vă puteţi informa asupra modului de selectare a candidaţilor pentru bursele ERSAMUS+.
Pentru vizualizarea acestor documente aveţi nevoie de aplicaţia Adobe Reader. |